Coordonator Birou Topografie (TESA) – Activitate Preponderent în Șantier

Coordonatorul Biroului de Topografie are rolul de a supraveghea, organiza și valida activitățile topografice desfășurate în cadrul proiectelor fotovoltaice și eoliene ale companiei în România și Uniunea Europeană. Activitatea se desfășoară preponderent în teren, unde sunt necesare verificări directe, supervizarea echipelor și confirmarea conformității execuției. Rolul presupune coordonarea tehnică și administrativă a întregii echipe de topografi, gestionarea resurselor și asigurarea calității datelor care stau la baza execuției proiectelor Parapet.

Locație: România și UE.

Responsabilități:

• Supervizarea în teren a echipelor de topografi și verificarea în șantier a trasărilor, ridicărilor, măsurătorilor și a conformității lucrărilor topo executate.
• Coordonarea activității Biroului Topografic, incluzând: alocarea echipelor pe proiecte, planificarea rotațiilor, evaluarea performanțelor personalului.
• Validarea modelului digital al terenului (DTM) și a fișierelor necesare fazelor de proiectare și execuție.
• Verificarea și aprobarea fișierelor destinate utilajelor cu machine control (excavatoare, buldozere, autogrede).
• Coordonarea măsurătorilor pentru CUT & FILL, întocmirea rapoartelor tehnice și volumetriilor.
• Supravegherea întocmirii devizelor de lucrări (săpătură/umplutură) pentru aprobarea de către client.
• Asigurarea trasabilității datelor topo, menținerea arhivei digitale și respectarea procedurilor interne.
• Colaborare strânsă cu departamentele: Project Management, Civile, Electric, Ramming, Logistică, Quality și HSE.
• Identificarea necesarului de echipamente, instrumente topo și software, cu propuneri de îmbunătățire tehnologică.
• Instruirea, mentorarea și dezvoltarea profesională a echipei de topografi.
• Raportare directă către Head of Construction & Project Management, cu actualizări despre progres, provocări și necesar operațional.

Cerințe:

• Minimum 5 ani experiență în topografie inginerească, dintre care cel puțin 2 ani într-un rol de coordonare.
• Experiență în proiecte industriale, infrastructură sau energie – avantaj major.
• Cunoștințe avansate în lucrul cu echipamente GNSS, stații totale, DTM și software topo (TBC, Leica GeoOffice, Topcon Magnet etc.).
• Experiență în generarea și validarea fișierelor pentru utilaje machine control.
• Abilități excelente de management, organizare și comunicare.
• Disponibilitate pentru deplasări (majoritatea timpului în șantier).
• Cunoștințe de limba engleză – nivel mediu/avansat.
• Permis auto categoria B.

Beneficii:

• Diurnă motivantă pentru deplasările în interes de serviciu, asigurând confort și acoperirea cheltuielilor;
• Cazare asigurată integral pe durata activităților desfășurate în deplasare;
• Transport acoperit de companie pentru toate drumurile efectuate în interes de serviciu;
• Prime speciale de Paști și Crăciun;
• Lucrul într-o echipă tânără și dinamică;
• Oportunități reale de dezvoltare profesională, prin implicarea în proiecte de anvergură din sectorul energiei regenerabile;
• Acces la echipamente topo moderne, alături de investiții continue în tehnologie, pentru a susține acuratețea, eficiența și calitatea lucrărilor.

recrutare@parapet.ro
+40 736 370 187